Resurse descărcabile
INDEX Resurse
Aici vei găsi materiale create cu grijă și imaginație, menite să îți facă viața de părinte mai ușoară, mai organizată și, de ce nu, mai creativă. De la fișe gratuite de colorat sau planificatoare, până la fișe cu activități sau ebook-uri, aici ai la dispoziție resurse utile pentru acasă, școală sau timp liber. Alege ce ți se potrivește, descarcă, folosește și
bucură-te de timpul împreună cu copilul tău!

Dacă ai nevoie de câteva minute de liniște sau cauți o activitate creativă fără ecran, aceste fișe gratuite de colorat sunt soluția perfectă. Ilustrațiile sunt prietenoase, gata de descărcat și perfecte pentru mânuțe mici care vor să creeze. Le poți printa oricând și transforma într-un moment de joacă, relaxare sau învățare despre animale.

Un ghid scurt și clar despre etapele de dezvoltare ale copiilor, explicate pe înțelesul părinților. Vei descoperi cum se schimbă copilul tău pe măsură ce crește — emoțional, cognitiv și comportamental — și vei primi sfaturi practice pentru a-l înțelege, susține și pentru a te conecta cu el mai bine în fiecare etapă. Ideal pentru părinți curioși, dar fără timp de citit tratate de psihologie.

Știm cu toții că „operațiunea olița” e un amestec de răbdare și accidente neașteptate. Dar vestea bună e că nu trebuie să o faci singur(ă)! Aici ai două postere cu recompense simpatice, colorate și gratuite, speciale pentru micii exploratori. Le poți descărca și lipi în baie – e ca un mic ghid vizual, dar pe limba lor! Doar bifează pentru fiecare zi reușitele, sau lipește abțibilduri, și treaba e rezolvată!

Dacă te întrebi ce activități să mai faci cu cel mic...am eu soluția! Descarcă gratuit aceste fișe de decupat și lipit și ai garantat jumătate de oră de distracție! Iar tu îți poți savura cafeaua liniștit/ă! În plus, copilul tău își dezvoltă creativitatea, îndemânarea și motricitatea fină. Toată lumea câștigă! Ce mai aștepți? La decupat înainte!

Un ghid scurt și clar despre etapele de dezvoltare ale copiilor, explicate pe înțelesul părinților. Vei descoperi cum se schimbă copilul tău pe măsură ce crește — emoțional, cognitiv și comportamental — și vei primi sfaturi practice pentru a-l înțelege, susține și pentru a te conecta cu el mai bine în fiecare etapă. Ideal pentru părinți curioși, dar fără timp de citit tratate de psihologie.

Dacă simți că zilele tale ar avea nevoie de un pic mai multă ordine și calm, am pregătit pentru tine patru postere gratuite cu rutine zilnice și emoții, numai bune de folosit alături de cel mic. Le poți folosi pentru a organiza activitățile din timpul zilei sau pentru a-l ajuta să recunoască și să exprime mai ușor stările prin care trece. Doar descarcă și printează, apoi lipește-le undeva la vedere! E atât de simplu!

Pentru copiii pasionați de dinozauri (și pentru părinții care visează la cinci minute de liniște), aceste fișe de colorat cu dinozauri sunt exact ce trebuie. Brontozauri prietenoși și T-Rex deloc înfricoșători gata să fie colorați cu toate culorile din trusă. Sunt perfecte pentru joacă, creativitate și imaginație fără limite. Le poți printa oricând și îl poți lăsa pe micul paleontolog să exploreze lumea dinozaurilor.

Ajută-ți copilul să învețe literele alfabetului într-un mod distractiv și educativ! Acest PDF descărcabil conține fișe de trasat pentru fiecare literă, însoțite de imagini simpatice cu animale – de la Albină la Zebră. Ideal pentru preșcolari și școlari mici, materialul îi ajută să exerseze scrierea de mână și să își îmbunătățească coordonarea. Activitate perfectă pentru acasă, grădiniță sau școală!