Antrenamentul la oliță: ghidul realist al unui părinte
Dacă ești în perioada în care te întrebi „Oare e timpul să renunțăm la scutec?”, felicitări – ai intrat într-una dintre cele mai amuzante (și pe alocuri, frustrante) etape din viața de părinte. Trebuie să iți zic de la bun început, nu există instrucțiuni universale prin care copilul tău azi va face în scutec…iar mâine la oliță ca un as. Poate sunt si astfel de copiii…eu însă nu am întâlnit până acum. 🙂 ) Există doar copii diferiți, părinți obosiți și multe povești cu mopul.
Cum îți dai seama că e pregătit copilul
Nu există o vârstă fixă, cel mai probabil undeva în jurul vârstei de 1.5 ani - 2 ani însă cred că este ideal să începem să ne pregătim. Dacă sunteți de o vârstă cu mine (35+), probabil că aveți povești de la părinți că vă puneau pe oliță și la 8 luni. Nu este nimic greșit în asta, atunci ai noștrii erau presați și de circumstanțe (a.k.a lipsa scutecelor). Acum, rămâne la latitudinea fiecăruia cum gestionează tot acest procedeu. Motivul pentru care eu consider că este ideal în intervalul 1.5-2 ani să începi să vorbești depre oliță și nevoi fiziologice cu copilul…este că poate să și înțeleagă despre ce este vorba. Oricum, apar câteva semnale destul de clare că ar fi momentul să vă puneți pe treabă (și mare, și mică 
):
- Pampersul rămâne uscat mai mult timp
- Îți spune (sau arată) ce se întâmplă – fie cu cuvinte, fie cu priviri foarte expresive.
- Vrea să te imite – copii adoră să copieze rutina adulților. Dacă vrea să stea pe WC ca tine, e un semn bun.
- Își dă jos singur chiloții și pantalonii – logistica e importantă!
Ce să pregătești înainte
Ca să nu te ia prin surprindere momentul, ajută să ai câteva lucruri la îndemână:
- Olița (sau un adaptor de WC) – lasă-l să aleagă modelul, ca să simtă că e „al lui”. Noi cu Rafa nu am avut succes deloc…dar deloc cu olița clasică. Doar adaptor a vrut, de la bun început. Celalată adună praf și jucării.
- Lenjerie de rezervă – multe perechi, pentru că accidentele fac parte din proces. Noi am ales să renunțăm din prima la scutec, îl păstrăm încă pentru timp de noapte...acesta e hopul nostru în prezent. Și ne-au ajutat foarte mult chiloții de antrenament (ca niște chiloți normali, doar că puțin căptușiți astfel încât să nu se ducă direct pe jos pipi).
- Șervețele umede și răbdare – ambele se termină repede…trageți de ele cât puteți.
- Un plan pentru „afară” – dacă alegeți din prima să rezolvați problema și când ieșiți la plimbare, să aveți la voi haine de schimb, o pungă pentru cele murdare și, again…răbdare. Noi pentru început i-am lăsat pampers și la plimbare, dar i-am zis că și la plimbare facem la oliță în natură. Încă lucrăm la capitolul ăsta. 🙂 Dar e cert că face la oliță înainte de a pleca de acasă, ca să nu avem prea multe accidente.
- Un sistem de recompensă – măcar la început, dacă aveți un brontozaur mai încăpățânat. Aici vorbesc de postere, stickere, elemente vizuale ca să înțeleagă că este foarte fain să facem la oliță! Aici te pot ajuta cu posterele gratuite pe care le poți descărca aici.
Tips & tricks din teren
- Lasă copilul să se obișnuiască cu ideea și cu olița – uneori doar să stea îmbrăcat pe oliță e un pas înainte. Și dacă vezi că nu ai deloc succes cu cea clasică (cum a fost cazul nostru), încearcă direct adaptorul de WC.
- Transformă totul într-un joc – ursulețul face și el, dansul reușitei, stickere lipite pe un „calendar al victoriilor”. Noi mai și cântăm, mai spunem povești…cel puțin așa a fost la început. Acum, după 3 luni intense de antrenament…Rafa știe că este normal să facă la oliță și că este un băiețel mare (uneori este un vultur-mare, că așa îi place lui).
- Încearcă să nu dramatizezi accidentele – se întâmplă, chiar și după ce crezi că „gata, am reușit”. Atragi blând atenția că la oliță trebuie, cureți și mergi mai departe. (să știi că nu suntem familia perfectă, de poză…și noi ne mai descurajăm și ne mai pierdem cu firea. Important este ca la final să ne cerem scuze, să discutăm și copilul să înțeleagă că nu a greșit si că învață încă).
- Laudă reușitele – fiecare reușită merită sărbătorită. Copiii simt imediat bucuria ta, și rezonează cu ea.
- Nu te compara cu alți părinți – ritmul copilului tău e perfect așa cum e. Și așa cum am spus mai sus…totul este un proces de învățare. Atât pentru el…cât și pentru tine ca părinte.
La final...
Antrenamentul la oliță nu e un examen, nici pentru tine, nici pentru copil. E doar o etapă firească, cu suișuri și coborâșuri, dar și cu multe momente de „bravo!” care fac toată aventura să merite. Uneori durează câteva zile, alteori câteva săptămâni. La final și poate peste ani, vei povesti cu zâmbetul pe buze chiar și despre accidentul din mijlocul magazinului. Rafa și acum, de fiecare dată când intrăm într-un anume magazin…zice în gura mare ca să ne știe tot cartierul: “Aici ai făcut tu (se referă la el, încă învățăm pronumele 🙂 ) odată caca!”